Înapoi la ştiri despre Corabia
Dunărea a inundat păduri și pășuni în Olt
Aproximativ 190 de hectare de pășuni și fînețe și 150 de hectare de pădure, dar și două podețe au fost inundate astăzi de apele Dunării, la Corabia și Gîrcov.
La Corabia s-a depășit cota de atenție, iar codul portocaliu de inundații se menține pînă la 18 ianuarie. Pînă astăzi la ora 9, fuseseră afectate aproximativ 190 de hectare de pășuni și fînețe și 150 de hectare de pădure din Corabia și Gîrcov. Două podețe au fost luate de apele Dunării, azi noapte. Specialiștii monitorizează în permanență nivelul apei, iar comitetele locale pentru situații de urgență sînt în stare de alertă.